Fără teamă, fără aşteptări. Spre înapoi. În noi. Pe unde n-am mai fost de mult sau niciodată. Pe unde ni s-a spus să nu umblăm. Cel puţin nu noaptea, şi nu singuri. Deşi pe-acolo nu poate merge nimeni însoţit. De unde am fugit. De unde am fost alungaţi. Trataţi. Echilibraţi. Reeducaţi. Fără busolă, fără hartă sau traseu, pornim la drum, şi-atât. În Eu.

marți, 6 martie 2012

Cum caut, ce caut

Același fără scop căruia-mi place uneori să cred că-i sunt rob
Mă pune în fața acestor rînduri de gînduri fragmente
Din viață făcute gheață.

Îmi leg privirea de-un spațiu arid, mîinile le inchiriez vreunui zeu
Asa cum or vrea să deseneze un eu...
Acela pe care nu-l văd în oglindă, prezent în trecut și viitor
Născut din nevoia mea de a crede în gol.

Gol părtinitor, alintat de speranțe și necunoscut,
În palmă te-am prins și te strâng, o deschid
Și te suflu în vînt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu