E=mc2

Un suflet mare de-și trece peste hotare,

Poate iubi cu zidurile, masa, copacii și aerul.

Poți fi curat, alb, imaculat,

Când ești TU la pătrat.

Eu aleator

Unde-am fost?

Vis călător, scăldat o secundă-n lume

Și etern să mor.

Dar poate din mine rămâne o undă... o rază,

Sau plus fără nume.

Început

Câteodată, o lume de vise devine toată.

Intens, rău, bine, aștept

Să vi se termine privirile către mine.

Și aflu de-mi pot trăi gândurile sau tot e așa cum cred,

Sfârșit.

Ce mai cred

Nu geme de-o vreme pământul sub mine

Când îndoi semne sau cruci

Și-nfig capete-n butuci.

Aș vrea putere, să mă-ncred prostește în vise efemere.

Când de fapt frica e Una, ajungem să iubim mai mult nimicul.

Și murim, pe sfinți să îi întregim.

Acasă și-acasă

Cerul senin noaptea-i deplin

Când mi-aplec privirea în sus spre el, rar, la Breaza.

Invers de București ajung să privesc,

Negru intens și orbesc.

Moare penultima

Speranța i-o fată-n Constanța,

De mică, golanii îi intră în păsărică.

Haiduc contemporan

Realitate, în spate!

Pe coate în luptă s-alerg fum!

Om oameni om

Fețe se șterg pe stradă în zgomot unison de mașini pe piatră cubică,

Tați ce-și plimbă copiii sclipind, nu zâmbesc,

Umbre încovoiate pedalează spre decorul de nicăieri

Și gândurile se lovesc și sparg de cuvinte prea mici,

În bucați de pâine pentru furnici.

Dorință vidă

Corp ondulat armonios sub lumină de lumânare,

Mă întorc pe dos și intru fierbând în dansul petrecerii ei

De înmormântare.

Metrou

În viteză cablurile de curent conduc privirea spre pârtii goale de schi, pajiști cu dragoste și fotografii nefăcute. Am ajuns în stație, am coborât la timp.

Ofticat, dezamăgit, nervos

Dinți de metal zgârie asfaltul.

Și nu-l doare pe bunicul urechea,

Că vouă vă crește în suflet tumoare.

Un gând

Ochi, paralel privind același haos strălucior - iubire,

De-ai fi, soare m-ar orbi.

Remediul Orice

În ramuri de cer să m-arunc de mă-ndrept,

Spre-albastru și verde sau negru pe piept.

Împăcat cu nicăieri

O, viață, mă-nvață că-n față și-n spate

Nu-i loc de nimic nici de toate

Că-n tine mă-nec și mă-mbăt în neștire

Ce-aștept să-mi găsesc deplina orbire.

Argat

Pătat cu alb și păcat,

În gând aștept o poartă-n pământ spre zei,

În viață să-i mușc de față.

Amintire

O ploaie-mi alerga la trap, pe cap, în baie.

Sub soare în sunet de mare de fapt erai, m-oglindeai,

Te iubeam.

Azi

De ieri,

Gânduri, povești și poveri

Bezele pe buze de stele

Suflați în visele mele

De nicăieri.

La drum!

Fără teamă, fără aşteptări. Spre înapoi. În noi. Pe unde n-am mai fost de mult sau niciodată. Pe unde ni s-a spus să nu umblăm. Cel puţin nu noaptea, şi nu singuri. Deşi pe-acolo nu poate merge nimeni însoţit. De unde am fugit. De unde am fost alungaţi. Trataţi. Echilibraţi. Reeducaţi.

Fără busolă, fără hartă sau traseu, pornim la drum, şi-atât. În Eu.